SOS din Marea Anosta


Cam de cand am cascat curios ochii in lumea presei m-a ofuscat un lucru: stoarcerea unui subiect pana la ultimul strop de zeama aducatoare de audiente si cititori. La o rapida recapitulare a ultimelor evenimente, imi amintesc de recentul deces al lui Marian Cozma. Lacrimi: durere, cutit, inger, tata primit in tara ca Isus in Ierusalim , iar lacrimi, steaguri tricolore… Intr-adevar, a fost o tragedie si mi-a miscat si mie sufletul in curs de calcifere. Asasini, tigani, nenorociti. Corect!

Nu vi se pare insa ca a fost mult prea mult? Nu vi se pare ca durerea si dorinta de dreptate au fost inlocuite de lehamitea suprasaturarii cu aceleasi imagini triste dar „razvazute”? Dar moartea lui Dolanescu senior? Nu va este putin greata de aceleasi melodii care bantuie insistent posturile TV?

Poate moartea este plictisitoare prin definitie. Sa trecem atunci la o alta tema adorata de mass-media: CRIZA. Futu-i mama ei de criza! Psihologi pentru cei afectati de recesiune, jocuri anti-criza, bancuri pe aceeasi tema sforaitoare, chiloti de criza, unghii de criza, pipilica de criza, hartie igienica de criza, bere de criza, bomboane agricole de criza. Criza asta a fost cautata de paduchi, i-au fost facute toate analizele, ba i-au facut si autopsie chit ca e mai in vana ca niciodata. De asta m-am jurat sa fac altfel de presa, mai zambareata, cu subiecte mai tacanite, nesacrificate in toate ziarele. Sunt pe cale sa-mi incalc promisiunea. Am nevoie de doua palme! Cine se combina?

Anunțuri

Myticket.buc


Cel mai misto lucru de aici este transportul in comun. In afara faptului ca, atunci cand ma intorc de pe plantatie, este mult prea in comun, nu am de ce sa ma plang. Am un bilet de autobuz in portofel necompostat de trei saptamani si o tarica. Il tin intr-un compartiment lipit bine de cartela de metrou sa nu care cumva sa se sifoneze. Mi-e frica doar de ziua in care vor schimba astia biletele si voi fi prins in offside.

Motivul pentru care il pastrez cu sfintenie este simplu: in cazul in care biletarii care controleaza biletele si abonamentele dumneavoastra ies din anonimat, va iesi si hartiuta din portofel si se va infige chitita in gauritor. De cand sunt pe aici, o singura data a aparut un astfel de individ. E usor sa-i ghicesti pe controlori! Te uiti dupa oameni urati, imbracati urat, fara niciun fel de bagaje si cu priviri vinovate. Poate nu este suficienta descrierea. Au ei ceva care ii tradeaza. Sunt la fel, intocmai ca soldatii americani, tunsi regulamentar, barbieriti si deosebit de prostanaci.

Cu metroul nu merge smecheria, insa nici nu este nevoie de mismasuri, un abonament pe o luna costa doar 23 de lei pe care. Chiar si eu, un parlit in plina afirmare, mi-l pot permite.

Si au in statii niste placinte… aaa… merdenele de te lingi pe degete de la unsoarea de pe ele…

P.S. 1 Cred ca v-am disperat cu metroul!
P.S. 2 Cred ca o sa imi pun editorialele de la fostul loc de munca pe blog. Asta daca imi fac curaj sa le adun de pe site.

Marinarul Styxului cere mita sa te refuze


Poate m-a influentat a cincea vizionare a filmului Battle in Seattle, fericitul eveniment petrecandu-se in urma cu doua zile. Poate sunt influentat si de ultimele evenimente familiale. Poate am citit prea multe mass-uri.

Gheorghita, fiul Ioanei din Carpen, este bolnav, are o boala care se poate vindeca doar printr-o operatie executabila exclusiv in Venezuela. Ma-sa n-are bani sa il trimita acolo, asa ca incepe sa cumpere prosoape, panza neagra si sa tocmeasca popa. Aceasta Agriprina vine spasita in fata pericolului care-i pandeste odrasla.

Oana, fiica lui Marius din Rm. Valcea, este bolnava. Are o boala care se poate vindeca doar in Sri Lanka. Marius nu este vreun boier de vita, insa stie cu netul. Face un blog cam ca al meu, dar nu degeaba. Trimite mail-uri ziarelor, televiziunilor, radiourilor si lui Becali. Apare un articol intr-un cotidian central despre Oana. Incet-incet se strange o suma frumusica si fetita, mai frumusica decat suma, poate spera sa ajunga la varsta de la care lui Michael Jackson nu i se va mai parea sexy.

Mama Robertei este Ilinca, iar tatal ei este Markus. Doctorul adus la resedinta familiei a dat un verdict ingrijorator, SIDA. Nicio problema, Magic Johnson este sunat si acesta trimite un mail criptat cu tratamentul pe care l-a urmat impotriva aceleiasi boli. Doar n-ati crezut povestea cu Dumnezeu-vindecatorul aruncata presei de baschetbalist la vremea aia?

Roberta, Oana si Gheorghita sunt bolnavi. Prima este sigura ca va trai, a doua a depins de bunavointa semenilor doar datorita cunostintelor tatalui, iar Gheorghita este condamnat. Diferenta dintre viata si moarte este facuta de grosimea portofelului. Stiu, o sa spuneti „Uite si asta, a descoperit ieri apa calda!”, dar pe mine inca ma frapeaza chestia asta. Sunt naiv? Da. Mereu am fost. Vorba lui Miclos, sufar de lifeofobie (frica de melodia „Life is life”). Fara misto acum! Mi se pare cea mai mare nedreptate ca viata unui copil sa depinda de numarul afacerilor necurate facute de ta-so. Eu n-o sa fac copii!

De cartier


Cartierul in care locuiesc, sper provizoriu, se numeste Berceni, nicio legatura cu actualul ministru al Transporturilor care, chiar daca poseda perisori pe chip, este curat si politicos (doar partea cu hotiile se potriveste cu zona asta).
Boooooon. Aici am niste vecini tare simpatici. Ei locuiesc in statia de autobuz din care plec spre munca. Mai precis, intr-o gradinita. Ei sigur nu platesc chirie si nici n-au lustrele alea hidoase din crib (vezi postul din vale).
In diminetile frumoase de weekend, vecinii mei de cartier fac chefuri batranesti (a se citi gratar in fata blocului). Muzica vine ritmat din portbagajul automobilelor proprietate personala. Si ma intorc la faza cu metroul. Frateeee, ce fete au astia!
N-am inspiratie azi!