Ieuroviziiooon

Pe via Dexter vine melodia cea aleasă:

Tricky, pentru deprimatum esensis

I, the paguba

Nu sunt superstiţios, nu îmi las cotul nefrecat atunci când îl lovesc, nici nu mă întorc din drum când îmi trece calea mâţa neagră. Nu cred în vrăjitoare, în destin, incendii violete sau argint viu, însă recunosc că sunt un ghionionist notoriu şi nu numai… Am uitat să vă spun într-un post mai vechi despre ghinionul meu că sunt şi un cobitor de nădejde, o pagubă. Weekend-ul trecut m-a convins. Filmare, Victoriei, parcare, nu trebuia să se schimbe peisajul vreo 10 minute. Eu, paguba, zic: „Cum ar fi să parcheze un tir aici?” convins că tirurile n-au ce căuta în centru şi mai ales în parcare. Însă nu analizasem bine problema. În cinci minute îşi face apariţia o frumuseţe de autocar roşu ca focul plin cu turişti.

A doua zi, sâmbătă, după filmări. Îmi trece prin cap un gând pe care încerc să mi-l smulg, însă o jumătate de porumbel îmi iese din gură: “Era să zic ceva, dar nu mai zic fiindcă sunt pagubă şi se prinde”. Evident că cei cu care eram n-au acceptat jumătatea de măsură şi na, am zis-o: „Cum ar fi să ningă mâine să se schimbă totul?”. Şi, de luni…

Aaaa, când zic de bine nu merge.

Bilet de sinucigaş ratat

Doamnelor, domnilor şi Elena Udrea, oficial sunt îngrozit. Văzui zilele trecute emisiunea lui Mircea Badea şi mă căcai pe mine de frică. Mi se ridică părul pe mâini mai vârtos decât la „Paranormal Activity“. Întâi îmi fu frică de el, părea că intră peste mine prin televizor ca în „The Ring” (trebuie neapărat să mă las de horror-uri), apoi mă înfiorai când începu să prezinte situaţia mai mult decât naşparlie a ţării în care încă sălăşluim. Umblam ca bezmeticul prin balcon să tai sfoara pe care-mi prind chiloţii spălaţi la mână şi apoi prin baie să iau săpunul. Însă, Dumnezeu fu cu mine, găsii pe lângă chiuvetă doar săpun lichid, aşa că nu putui să-mi completez kitul micului sinucigaş.

Dimneaţă, când aprinsei becul fiindcă se înserase, văzui lumea altfel. Chiar dacă nu sunt în cea mai fericită situaţie, crăcănel exagerează. Ne văităm în cor că n-avem ce mânca, da’ îndesam cu piciorul cumpărăturile-n portbagaj mai acum două săptămâni. Ne tăvălim de durere că nu ne ajung salariile, da’ ne făcurăm jdemii de rate, străzile sunt la fel de aglomerate ca şi anul trecut, când nu ne plesnise bine criza drăcească, cluburile clocotesc de pizduţe şi pulifrici, chiar dacă au cutiile de Red Bull pline cu apă de la robinetul de la baie. Şi înainte tot aşa era.

Nu sunt nebun să spun că totul e roz bombon când e gri şobolan, dar nici să ne aruncăm îmbrăţişaţi de pe S 200… Dacă munceşti, nu suferi de foame. A, n-ai unde? E oricând loc la coada sapei, dar suntem prea fuduli. Cum să mă duc eu, miezul din dodoaşcă, să fac altceva? Mai bine stau ca o cloţă împăiată în vârful patului şi aştept să mă angajeze Herald Tribune corespondent. Vedem noi mai încolo când o să ne uităm la covrigi ca Ana Lesko la miliardarii mistreţari, dar o să-i admirăm pe furiş, să nu vadă vecinul că râvnim la ei. Noroc că şi ăla e cu balele-n barbă.

http://www.republicaoltenia.ro

Depresii, trichineloză, Geoană şi filme

• Am văzut la ştirile de pe Antenă că mulţi au intrat în depresie după ce au văzut filmul Avatar, film care te face din om neom dacă nu l-ai văzut. Prietenii nu mai vorbesc cu tine dacă nu ai urmărit minunea lui James Cameron. Nu-ţi mai poţi plăti impozitul dacă nu l-ai văzut. Nici caii nu-ţi mai trag la căruţă dacă simt că nu ţi-a ţâşnit săgeata pe lângă ţeastă la Imax. Nu am văzut pelicula şi nici nu vreau. Dar altceva aveam de gând să scriu. Mă minunam câţi labili psihic există pe gogoloiul ăsta dacă s-au pleoştit când au ieşit în lumea reală şi au realizat că e naşpa. Bă, tâmpiţilor, în cazul ăsta vă recomand să vedeţi Tom şi Jerry şi să vă sinucideţi după, fiindcă oricum în desenele astea nu moare nimeni.
• Am mai aflat, tot de la televizor, fiindcă mă uit cam mult la el, din păcate, că o parte din mistreţii împuşcaţi de Ţiriac aveau trichineloză. Delicios, aş putea spune. Păcat că Porsche şi Becker n-au gustat din şoricul sălbatic. Ce frumos ar fi fost… Toţi în spital, pat lângă pat, domniţele asistente le cer câte o mie de euro să le schimbe lenjeria şi plosca…
• Îmi pare rău de Mircea Geoană şi o să îmi pară şi mai rău. După ce a pierdut alegerile prezidenţiale ca vai morţii lui şi rodul iubirii dintre el şi Mihaela, dragostea lui, a pozat pentru pagina cinci pe facebook, acum urmează să piardă şi postul de preşedinte al PSD-ului. Oare câte nuanţe de cărunt există?

• Am văzut trei filme pe care vă recomand să le luaţi de pe filelist. Primul se numeşte „Invention of Lying” şi acţiunea filmului se petrece într-o lume în care minciuna nu există. Al doilea: un duel verbal care, pentru mine, este un film de acţiune. Se numeşte „Frost Nixon” şi cred că v-aţi prins că unul dintre bătăioşi este preşedintele american prins cu microfoanele-n traistă în afacerea Watergate. Ultimul este al Măriei Sale Woody Allen. Îl cheamă „Whatever Works” şi da, numele este tâlcul peliculei. Un fel de mulţumeşte-te cu ce ai şi nu îţi pierde timpul căutând-o pe Eva Mendes cu creierul Mariei Curie.