Fără concluzie


Era prima zi de clasa a V-a. Oră de mate. Profă nouă. Testare. Să vadă de la ce nivel ne ia. Am luat 9,50. După patru ani cu doamna Nicolae am ajuns la media 6. Și cucoana asta cu palma grea (făcuse handbal) avea un fiu în Bălcescu (o școală cu bășinoși bănoși). Întotdeauna ni-l dădea exemplu pe al ei Cosmin – o minune a naturii la analiză. Ne dădea lucrări și teze din ce primea odrasla ei de la mult mai titratul profesor Basarab. Îl uram pe copilul ăsta deși nu-l cunoscusem niciodată. Cînd l-am cunoscut, l-am urît și mai mult. Avea rachetă de tenis Head și eu jucam cu din ălea de bedminton.

Cînd eram în facultate l-am urît și mai mult. Îmi devenise șef. Eram la primul meu job. La sala lui de net. Ajutam țiganii să-și schimbe nick-ul pe mirc, le dădeam boxele mai încet. Nu vă închipuiți cum e să asculți 12 ore manele înțesate cu filme porno la aceiași decibeli. Da’ eram recunoscător că aveam cele mai mari boxe și că apăruse „Fat of the Land” – Prodigy.

După vreo două luni de muncă l-am urît cel mai mult. Îmi venise prietena în vizită la lucru. A salutat-o cum știa el cel mai bine: m-a trimis să-i aduc roțile din portbagaj. Mi-am dat demisia după cîteva zile.

L-am mai văzut o singură dată în X5-ul lui din care sărea un chiștoc de țigară.

Știți ce face Cosmin Nicolae acum? Își folosește dexteritatea în operațiile cu matrice pe zidul unei celule dintr-o țară aflată în spațiul Schengen. Asta pentru că încercase scăderea pe carduri de credit.