Dinel Staicu mi-a garantat fericirea pentru următorii șapte ani


Preluat de aicișa

Craiova se hrănea din fotbal. În timp ce unii îl mîncau cu lingurița, eu îl serveam cu basculanta. Eram ultras în galeria Universității Craiova.

2003 fusese un an bun pentru suporterii olteni. Galeria, prin bunăvoința lui Dinel Staicu, patronul clubului de atunci și un fost securist, obținuse pentru prima oară un sediu adevărat. Nu conta nici că era în aceeași clădire cu sediul clubului. Oricît de îndulciți eram de camera pe care ne-am mobilat-o cu ce am găsit prin debarale, eram ca un taur comunal cu toate vacile la menstruație cînd vedeam roșu în fața ochilor. Indiferent dacă era amestecat cu albastru sau cu alb. Dinel Staicu nu știa treaba asta.

Într-o seară l-a adus pe Marius Lăcătuș la echipă. Ar fi vrut să-l pună antrenor. Păi, pe Marius? Pe ăla care ne-a arătat buricul din chiloți în Ghencea? Nu era posibil. Cînd Lăcătuș a ajuns la Craiova, zeci de din ăștia ca mine l-au înjurat. I-am zis-o atît de bine încît „fiara” a fost antrenorul Științei noastre iubite doar șase ore, un record greu de doborît și în zilele noastre.

Ei, și mulțumiți noi că am arătat iar țării cît de pătimași sîntem, ne-am retras la televizorul unui coleg de peluză amplasat de curînd în noul sediu. Nu știu dacă am prins pauza publicitară că s-a auzit o bufnitură. Părea că fratele lui Dinel Staicu ar fi dat cu piciorul în ușă avînd în mîna dreapta un iatagan și patru prieteni de nădejde alături, dar și pe patronul echipei. Așa era.

Eu am primit o creștere bună de la părinți și le-am ieșit în întîmpinare. Sabia frățiorului nu citise codul bunelor maniere și mi s-a oprit cu latul în cap. Eject la sînge. Dinel îmi aplică două picioare plăpînde la ficat și mă lasă. Văd că telefonul mobil (primul meu telefon ) îmi zboară din buzunar. Unul dintre atacatori îl ridică și-l pune bine în buzunarul lui. Se pun cu bîtele pe televizor, pe calculator, pe telefon, pe birouri și pe scaune de parcă ăia de la Intreprinderea de Prelucrare a Lemnului l-ar fi gonit pe Lăcătuș. Ceilalți ultrași scapă mult mai ușor. Reușesc să fug.

Mă prezint la spitalul de urgență unde mi se aplică circa șapte copci. Fac o paranteză aici pentru a sublinia sunetul produs de contactul acului cu craniul. Trebuie neapărat să încercați măcar o dată. Cu capul bandajat, plec să dorm la prietena mea din vremea aia pentru că nu vroiam să scoată și maică-mea sabia la mine. Observ că domnișoara plecase la discotecă fără să-mi spună. Îmi deschide colega ei de apartament și mă bag la somn. Cînd mă trezesc, aprind televizorul și-l văd pe securist cu ochiul negru. Povestea cum l-au bătut suporterii. A doua zi i s-a vindecat.

Acum Dinel se pregătește de închisoare. Probabil că ochiul maro i se va vindeca mult mai greu după șapte ani de lovituri blînde și sacadate

Anunțuri

4 răspunsuri la „Dinel Staicu mi-a garantat fericirea pentru următorii șapte ani

  1. dinel a spart capete, netoiu a furat echipa, dar doar sub guvernul mititelu veti disparea de tot; la fel ca voi de inteligent si mandru –- „și mulțumiți noi că am arătat iar țării cît de pătimași sîntem”
    sper sa nu retrogradati ci sa va desfiintati

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s