Mă cac pe el de vot


STAMPILA DE VOT - ALEGERI - IASIUltima oară când am votat  a fost când s-a adoptat noua constituţie. Atunci am votat împotriva ei. Mi s-a părut că schimbarea legii fundamentale în România este echivalentă cu adăugarea unor capitole noi în biblia unui ateu.

Nu mi-am schimbat opinia, ba m-am făcut mai al dracu. Cred că, cu cât creşti, cu atât îţi dai seama mai bine că nu contezi ca individ. Eşti doar un număr, şi numerele nu pot alege. Politicienii nu există. Nu sunt oameni. Dacă eu sunt număr, ei sunt scule. Sculele burghezilor. Ei sunt polonicele cu care slinoşii cu carduri pline îşi toarnă milioanele în oala de la bancă. Procedeul e simplu şi deja s-a tocit la cât s-a scris despre el. Bogatu’ îi dă bani politicianului să-şi pună moaca pe poliplan. Cu cât bogatul îi dă mai mulţi bani, cu atât va putea spune mai des: „Bă, dacă nu eram eu, nu câştigai alegerile”. Şi aşa se schimbă legi din burtă, aşa se semnează acte de retrocedări, aşa se amendează/arestează ăia care le-ar putea strica biznisu’.

Sigur, veţi spune că Monica Macovei nu are sponsori în spate şi că îşi face mai mult campanie online, campanie care nu costă. Corect. Nu prea costă. Cu ea am o altă problemă. Programul ei electoral este parcă unul făcut special pentru burghezi. Monica Macovei nu va fi de acord niciodată cu o lege care să majoreze impozitele pe marile averi. Pentru ea, burghezul este creatorul. Creatorul locurilor de muncă.

Nu e adevărat. Ştiu eu. Nici băşinile burghezului din miez de noapte după calamar nu se gândesc la angajaţi. Niciun om de afaceri nu plănuieşte să crească salarii sau numărul angajaţilor. El face tot posibilul ca munca oamenilor să fie înlocuită de munca maşinilor. Maşini care nu cer bani, maşini care nu au nevoie de condiţii.  Chiar dacă oamenii ar fi din ce în ce mai bine pregătiţi şi, automat, vor cere mai mulţi bani, pentru burghez nu este o problemă. Ţările mari, unde se bagă bani serioşi în educaţie, pierd zilnic locuri de muncă. Oricând se poate găsi o ţară mai săracă, cu locuitori mai proşti şi automat salarii mai mici.

Mi se pare că suntem ca un într-un caiac, pe marginea unei cascade. Când am simţit că curentul este din ce în ce mai puternic, am început să vâslim spre mal. Nu a mers. Atunci am încercat să ne punem în spatele unei stânci. N-a mers. Acum am sărit din caiac, apa ne-a împins la un metru de hău şi ne ţinem cu mâinile ude de un bolovan. Asta e ultima soluţie. Una provizorie şi doar o minune ne poate salva de la căderea în abis.

Când abisul crizei a apărut în urmă cu câţiva ani, ca să ne plătim ratele, am încercat să ne luăm încă un job. Nu a fost suficient. Şi-a luat un job şi soţia. Nu a fost suficient. S-au redus cheltuielile, mâncare mai ieftină şi mai proastă, adio parfumuri sau televizor nou. Puterea de cumpărare a scăzut, vânzările au scăzut, economia a scăzut. Profitul burghezilor a scăzut. A, ba nu. Ca să amortizeze pierderile, burghezul ne-a scăzut salariile şi ne-a concediat sau ne-a pus să muncim mai mult în locul concediaţilor. Burghezul tot burghez.

Oricine ar ieşi în alegeri (Doamne, ajută să nu fie Ponta!), hăul nu va dispărea. Piatra se va mişca îngrijorător şi vom cădea cu toţii în groapa sărăciei lucie. Ar mai fi o singură soluţie. Sau aşa credeam. Ne mutăm toţi la ţară şi trăim din ce producem. Mergem cu roşia la piaţă să ne-o cumpere bogatul. Doar că bogatul e pregătit şi pentru asta. Nu mai merge să pui sămânţa din roşia de anul trecut. Bogatul vrea ca leguma ta să fie în normele idioate ale EU. Şi, în plus, bogatul poate mânca cel mult un kilogram de roşii pe zi. Chiar dacă are bani cât 100.000 de oameni, el consumă tot cât unul. Nu ştiu dacă există o soluţie de scăpare, dar sunt sigur că niciun politician nu se va obosi să o caute. Şi el e pe marginea prăpastiei şi se agaţă de orice/ine ca să nu pice în ea.

Anunțuri