Mai uşor cu apa oxigenată după alegeri!

1998. Franţa. Toulouse. România învingea Anglia şi scotea sute de mii de români cu coji de seminţe între dinţi în străzi. Ne-am bucurat ca nişte copii din anii ’90 care primeau iPad-uri de la Moş Crăciun. Îmi aduc aminte că am văzut meciul la ţară şi, fiindcă nu aveam piaţă centrală în Portăreşti, am mers la baltă în mijlocul nopţii şi am ţipat de bucurie sub apă.

Jucătorii noştri s-au bucurat la fel de tare ca noi. S-au vopsit blonzi pentru ultimul meci din grupe, cu Tunisia. Un meci uşor, dar ni se urcase la cap că suntem buni şi abia-abia am reuşit să obţinem un egal. Următorul meci a fost cu Croaţia. Veselie se mai scursese, dar încă aveam urme de vopsea pe urechi. Croaţia ne-a învins şi naţionala s-a întors în ţară ruşinată. Sau aşa mi s-a părut mie. Sau aşa mi-aş fi dorit. Am fi putut mai mult dacă nu ne-am fi relaxat ca un strungar care-şi prinde mâinile-n scule după ce depăşeşte norma.

2014. România a bătut o echipă poate mai dificilă decât Anglia din ’98. O echipă care-l avea ca vârf de atac pe Victor Ponta, tânăra speranţă a politicii noastre. Un fel de Adi Ilie. Mingicărelile lui ieftine şi aroganţa în joc a căpitanului Dragnea a trezit în noi spiritul civic şi ne-am rupt 20 de minute din viaţă doar ca să nu-l vedem pe Ponta ridicând cupa deasupra capului. I-am dat trofeul unui fundaş timid, dar robust. Un fel de Jaap Stam de la olandeji, vorba lui nea Iemi.

Jaap Stam-ul nostru nu ştie cu mingea. Da’ hai să închei paralela asta că mai citesc şi femei!

Iohannis ăsta nu ştie cu vorba. A avut câteva replici care ne-au arătat cum ar reacţiona într-un meci greu. Ăstaaaa, o situaţie grea. Răspunsul la întrebarea : „Cum v-aţi făcut şase case din salariul de profesor?” a fost „Ghinion„. Ce? Poftim? Ăsta e echivalent cu un autogol în finală, ca să revin. 90 la sută din toţi cei care l-au ales au făcut-o doar ca să nu câştige Ponta. Să nu vadă cuplul de mecle Ponta-Dragnea zâmbitoare şi arogante, cum ne-au arătat de atâtea ori că pot fi. Doar 10 la sută au pus ştampila pe Iohannis pentru că li s-a părut un om potrivit pentru Cotroceni.  Sigur, pare un om hotărât, integru şi care vrea să facă treabă. Deocamdată doar pare şi nu m-a convins.

Sistemul nostru l-a făcut pe preşedinte un fel de purtător de cuvânt. Purtătorul de cuvânt trebuie să ştie cu cuvintele. Nu ca Fertila Firea sau căcăciosul ăla de la jandarmerie. Să ne imaginăm situaţia cu Roşia Montană în 2015! Scandal în stradă, jandarmi, bătăi, molotoave. Iese preşedintele să calmeze populaţia: „Ne pare rău, contractul s-a semnat. Ghinion!„. Război civil. Iuie Mohannis!

Să ne imaginăm că Iohannis se va întâlni cu Obama sau Putin! Şi se va întâmpla. Se discută chestii importante acolo. Nu merge cu „Ghinion!„. Un „Ghinion” poate fi egal cu un scandal diplomatic sau, în cazul lui Putin, poate cu mai mult.

De asta zic. Hai, să nu ne turnăm apă oxigenată în cap! Hai, să nu-l ridicăm în slăvi pe Iohannis! Să nu-i dăm camerele şi cărţile „nespectaculoase” la semnat şi să-i pupăm mâna în piaţă! Cu cât îl ridicăm mai mult, cu atât îl şi ne va durea mai mult când va cădea. Omul s-a antrenat la Sibiu. Un oraş cochet, cu oameni civilizaţi. Ia să fi fost primar la Bârlad! Eeeee! Altă treabă. Şi cred că suntem toţi conştienţi că România este Bârladul Europei. Zic să-i dăm o şansă, dar să nu îl visăm eradicând corupţia din ţară şi ducându-ne pe noi culmi ale civilizaţiei. Am mai trecut prin asta cu Băse şi Ţapu’. N-aş vrea ca Iohannis să rămână în istorie ca Bou’.