MITITELU

Îmbrehăni-mi-s-ar!

Nu știu dacă și voi, dar cred că și voi. Eu sigur…

De fiecare dată când se ivește o perspectivă mișto îmi fac wșpe catralioane de planuri cu ea, cu posibilitatea devenită certitudine în capul meu. Ajung cu imaginația în cele mai îndepărate cotloane. Mă entuziasmez ca atunci când îl așteptam pe Moș Crăciun și mâncam banane doar de sărbători. Deja știam ce gust o să aibă fructul și cum făceam zorzoane din coajă. Mașinuțele care urmau să ajungă în proprietatea mea aveau deja garaje, străzi, autostrăzi, spălătorii… Adidașii cu crampoane pe care nu i-am primit niciodată erau deja rupți de la atâtea intrări prin alunecare și șuturi cu șiretul la vinclul porții cu bări din araci. Au trecut decenii de atunci și tot așa am rămas.

Cred că mă hrănesc cu speranțe. Altcumva nu îmi explic de ce n-am slăbit de la dieta asta cu covrigi. În fiecare săptămână sper. În fiecare săptămână disper. Asta doar ca să sper din nou. Și nu știu cum dracu’ se întâmplă că doar atunci când mi se rupe ajung să realizez ceva. Cum credeți că am ajuns să lucrez la minunăția asta de revistă?

Și acum încerc să mă doară în cur de tot, da’ e ca atunci când nu vrei să te gândești la nimic și te gândești să nu te gândești la nimic. Trebuie să mi se îmbrehăne!

Cocaine in the membrane

Cocalari.rai

V