Sunt burghez

Cămătarii apelează la populaţie

Ceasuri vechi luăăăm! Ceasuri luăăămmm!!! (update mai 2013)

Doar două persoane m-au rugat să le arăt adunătura de ceasuri. Da’ mie îmi place să mă laud. Chiar și când nu am cu ce, ca acum. M-am trezit mai devreme decât de obicei și m-am apucat de pozat ceasurile. După primele două mi s-au terminat bateriile la aparat și, fiindcă m-am trezit așa devreme, nu am avut chef să mă și duc la magazin. Am terminat treaba cu telefonul. Ceasurile, în ordinea achiziției:

Primul ceas mecanic cumpărat a fost un Orex. L-am luat din târg și arăta așa. L-am dus la un ceasornicar care l-a curățat și i-a pus o carcasă nouă, probabil furată de cineva pe vrmea când fabrica Mecanică Fină din București funcționa.  Are mecanism cu 19 rubine și e printre primele produse la București, deci și printre cele mai bune, cu mecanisme Sea Gull. I-am făcut și o curea din pielea care, la un moment dat, ar fi trebuit să fie geaca lu’ taică-meu. Și uitați ce a ieșit! Merge și arată foarte bine pentru un ceas mai bătrân decât mine.

 

 

 

 

 

 

Al doilea cumpărat a fost un Slava rusesc, luat de pe un site. Fabricat în anii ’80, a fost păstrat destul de bine. Rămâne cam un minut – două pe zi în urmă, da’ ce să-i ceri la vârsta lui? Artrita, na! Avea o curea foarte frumoasă, originală, de la cumpărare. Era pe ducă, așa că materia primă pentru geaca lu’ taică-meu m-a salvat din nou.  Foarte mișto cifrele, mai slave așa…

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Tri este un tot un rusesc. Un Wosktok. Fostul proprietarul zicea că este primul model de Komandirskie produs pentru populație. Komandirskie este un ceas clasic rusesc, folosit la început de soldați și devenit cult printre pasionații de rusești și așa și pe dincolo. Ceasul funcționează, dar e mai nehotărât decât Bahmu și Priho. Ba rămâne în urmă, ba o ia înăiante, ba se oprește. Trebuie dus la curățat mecanismul. E printre puținele ceasuri care au cadran din piele. Sau vinilin, că nu m-am băgat în dânsul. Fabricat în anii ’70.

 

 

 

 

 

 

Patru a fost luat din târgul din Craiova. Am dat pe el 30 de lei. Este franțuzesc, făcut în anii ’60 de o firmă care a decedat în anii ’70. Merge foarte bine și încărcarea manuală ține foarte mult, cam 36 de ore. Mare șmecherie pentru vremea aia.

 

 

 

 

 

 

 

 

Al cincilea ceas e luat de la Unirii, de la anticariat. Este primul elvețian din colecție și, cum era de așteptat, merge ceas. Este și primul cu dată, aici nepotrivită. Cureaua e făcută tot de mine, dar mi-e rușine să vă spun ce a fost la origine. Păcat că are cadranul atât de vai morțișorii lui. Făcut în anii ’70 de o firmă care a murit destul de repede. RIP Vialux.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Când am descoperit că elvețienele nu sunt atât de scumpe, mi-am luat un Doxa. Celebrul ceas purtat de ingineri înainte de revoluție. Muncitorul avea rusești sau maxim Atlantic, iar inginerul sau șeful de secție avea Doxa. Al meu e făcut în anii ’60. E foarte finuț, are secundar mic și este foarte, foarte precis. E placat cu aur și, din păcate, după cumpărare, i-am lovit geamul de laptop și i-am spart geamul. Mai stau câteva săptămâni în doliu și mă duc să-l schimb.

 

 

 

 

 

 

 

Al șaptelea este un Raketa rusesc. Mi se pusese pata pe ceasuri mai mari. Are calendar pe 20 de ani care se reglează din coronița de jos. Fiind făcut în anii ’80, calendarul e până în 2000. Aproape cel mai precis ceas dintre toate. Ticăie superb. E printre ceasurile pe care le port cel mai des. Rezervă de mers, vreo 40 de ore, dacă nu mă înșel. Îmi place mult, mai ales că este alb și albastru. Muie Mititelu!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Numărul opt este primul ceas nou cumpărat. Un diver foarte, foarte cunoscut și apreciat. Este excelent la prețul lui de cumpărare. Un japonez Orient Mako automatic (se încarcă de la mișcarea mâinii) cu buton pentru schimbat data rapid. Coronițele sunt pe filet să nu intre apă în el. Este la fel de precis ca un quartz. E cel mai purtat dintre toate. L-am cumpărat cu brățară, dar era prea greu, așa că i-am luat piele. Poți să faci liniștit scufundări cu el la mână, numai să fii sigur că sunt înfiletate bine coronițele. Din cauza lui am intrat în banii de concediu.

            

 

 

 

 

 

 

 

Știu că am scris că am opt ceasuri, dar mi-am mai luat unu’ de atunci. Este cel mai finuț ceas pe care-l am. Este elvețian, făcut pe vremea când Sandoz era destul de apreciat – anii ’70  (acum fac ceasuri în Asia). Merge perfect. Are o curea Ferrer, una destul de scumpă. Nouă, valorează cam cât am dat pe ceas. Nu prea îl port de teamă să nu ajungă ca Doxa. O să-l iau la costum. Probabil, când o să mor.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Problema e că sigur va urma. Vă dați seama, dacă în trei luni mi le-am luat pe toate de mai sus.

UPDEITU’

O să tot pun aici cum mai strâng câteva orologii. Next e Poljot Alarm. Născut în anii ’70, sovieticul ăsta a trezit o generaţie de muncitori din partea asta a Europei. Majoritatea îl puneau în farfurie să-l audă. Clopoţelul sună ca o veveriţă înjunghiată, da’ e ok. Are o complicaţie în plus faţă de majoritatea ceasurilor şi merge la secundă. A dobândit şi o curea nouă, făcute de mine pe canapea. Ocazie cu care trebuie să-mi schimb canapea. Mi s-a vărsat tot tubu’ de prenandez pe dânsa. Tot cred că a meritat.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Seiko automatic. Un japonez tot din anii ’70, cu limbi şi indexi fosforescenţi. Destul de ieftin şi bine întreţinut. Merge perfect şi are coroniţa înfundată, cum i-ar plăcea şi domnului Năstase. A primit o curea realizată de acelaşi mare meşter dintr-o baretă de la un rucsac. Mult îmi place mie ceasul ăsta.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

N-am putut să mă abţin când am văzut preţul următorului. Cu doar 60 de lei m-am ales cu un diver vintage. E drept că e pe lagăre, adică pe şuruburi, adică nu pe rubine, adică mai prostuţ. E suficient de precis, fiind de origini germanice, doar că se mai opreşte din când în când. Indexii şi limbile luminează binişor. Nu ştiu dacă şi sub apă. Şi nici nu vreau să aflu.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ultimul (pe luna asta) este un Roamer elveţian personalizat pentru o firmă de bijuterii slovenă. A primit o curea nato cumpărată de fapt pentru Seiko, dar era un pic prea lată. Are limbi albastre şi o formă superbă. O să merg cu el la doctor să-i schimbe geamul şi să-i cureţe un pic carcasa. Precizia e de + – 4 secunde pe zi şi, cel mai important, este primul meu ceas cu hacking. Adică, atunci când scoţi coroniţa să-l potriveşti, secundarul se opreşte şi poţi să-l potriveşti la secundă. Promit că va fi cel mai purtat ceas.

Unde-şi ţin evreii banii şi patronii gologanii

Din lipsă de wc-uri publice, Centrul Vechi pute